Păgubiții City Insurance şi Euroins încă așteaptă să își primească banii

287
Păgubiții City Insurance şi Euroins încă așteaptă să își primească banii - accidentusor-1713286596.jpeg

Articole de la același autor

Probleme mari cu despăgubirile acordate din Fondul de Garantare a Asigurărilor. S-au achitat aproape 2 miliarde de lei celor păgubiți de falimentul City Insurance şi Euroins. Dar nu au fost procesate nici măcar jumătate din cererile depuse. Păgubiţii sunt foarte nemulţumiţi pentru că statul întârzie să le dea banii, deşi au trecut aproape 2 ani de la falimentul City şi aproape un an de la falimentul Euroins.


Ovidiu Mitrache a avut un eveniment rutier în 2021. La o trecere la nivel cu calea ferată, un șofer a dat înapoi fără să se asigure și i-a distrus bara din față, farurile și radiatorul. Șoferul vinovat avea polița Euroins, iar compania i-a respins dosarul de daună. Și-a reparat mașina pe banii lui și a dat compania în judecată. A câștigat definitv cu o zi îaninte ca Euroins să dea faliment. Singura soluție a fost să își depună cererea de plată la Fondul de Garantare a Asiguraților. Pe 22 mai anul trecut. Nici acum nu a primit banii.


Dragoș Milescu este un alt păgubit Euroins. Și el așteaptă de aproape un an să își recupereze banii.


Fondul de Garantare a Asiguraţilor a anunțat că, până la finalul lunii martie, a achitat aproape 2 miliarde de lei către păgubiții City Insurance şi Euroins. Dar a procesat mai puțin de 200.000 de cereri de plată din totalul de aproape 500.000 depuse, notează tvrinfo.ro


Compania de asigurare City Insurance a intrat în faliment în mai 2022. Un an mai târziu, în iunie 2023, a fost deschisă și procedura de faliment în cazul Euroins.


Cele două companii erau marii jucători pe piața RCA pentru că aveau prețuri mici. City avea 3 milioane de polițe, iar Eurorins, 2,5 milioane de polițe RCA emise anual.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.0643 secunde